Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

vineri, 6 august 2010

Turneul National Muzica Palatelor Româneşti - concert la Palatul Cuza din Iaşi




Turneul Naţional Muzica Palatelor Româneşti, organizat de Radio Romania Cultural şi Exces Music prin programul Oportunităţi la tine acasă, finanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din Romania, a ajuns la jumătatea parcursului, la jumătatea definirii axei locurilor speciale, frumoase, istorice, a spaţilor cu care ne putem mândri şi prin care putem crea punţi culturale şi turistice. Joi 5 august, Resonance Quartet a cântat la Iaşi, în Muzeul Unirii - Palatul Cuza, fostă reşedinţă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi a Regelui Ferdinand. Este un loc extraordinar, un muzeu spectaculos, captivant, un muzeu de nivel european. După două zile în care violonista Ioana Jijian, violista Emilia Rotomeza, flautista Nicoleta Angheloiu şi violoncelista Gabriela Bokor s-au aflat în atenţia presei ieşene, apariţii la TVR Iaşi, numeroase articole în presa scrisă, după o scurtă dar emoţionantă întâlnire cu Înalt Preasfiinţia Sa Teofan – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Resonance Quartet a concertat în faţa camerelor de luat vederi – concertul fiind înregistrat integral de TVR Iaşi şi a unui public destul de numeros, într-o atmosferă incendiară – la propriu. Sper ca după acest concert, eforturile directoarei Muzeului Unirii de a achiziţionat aparate de aer condiţionat mobile, vor găsi înţelegere la factorii de decizie. Concertul a stârnit interesul atât a publicului larg, cât şi a muzicienilor, în sală afându-se Constantin Stanciu – violistul Cvartetului Voces, Liviu Scripcaru – concert maestru al Orchestrei Metropolitane din Lisabona, numeroşi studenţi muzicieni. Resonance Quartet a fost aplaudat minute în şir pentru modul în care a oferit versiuni convingătoare ale unor opusuri de Paul Constantinescu, Jean Francaix şi Mozart. Următoarea oprire a Resonance Quartet în Turneul Naţional “Muzica Palatelor Româneşti”, va avea loc sâmbătă 7 august de la ora 17 la Castelul Peleş. O zi mai târziu turneul se va încheia la Palatul Mogoşoaia cu un recital care va debuta la ora 17.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu