ConTemplând arta Cvartetului ConTempo

Marţi 19 octombrie 2010 a debutat stagiunea camerală Institutul Cultural Român la Ateneu, o serie de trei recitaluri care prilejuiesc reîntâlnirea unor artişti români valoroşi, stabiliţi în străinătate cu publicul de acasă. Un demers important de recuperare, fie şi parţială, a unor autentice valori interpretative.
Primii care au revenit au fost membrii Cvartetului ConTempo, ansamblu rezident în Irlanda. Ei au fost însoţiţi de acordeonistul finlandez Timo Kinnunen. Pe Cvartetul Contempo nu l-am mai ascultat de la Festivalul Enescu, atunci când a cântat opusuri enesciene. Ei sunt adevăraţi ambasadori ai muzicii ţării lor. De fiecare dată s-au impus în faţa organizatorilor de concerte din Anglia, Irlanda, SUA, Italia şi au introdus în programe cel puţin o lucrare românescă. De asemenea prin colaborările pe care le au cu diverşi artişti străini, acestora le-au îmbogăţit repertoriul cu sonorităţi româneşti. Muzicienii Contempo au rămas la fel de spontani, la fel de direcţi, la fel de sinceri, de naturali, de profesionişti şi parcă au mai câştigat în omogenitate.
Nu pot să am decât aprecieri la superlativ despre acest concert. Un concert în care a răsunat muzica secolului XX, o muzică dificilă, greu de înţeles pentru public şi totuşi, spectatorii au venit în număr mare, au fost fascinaţi de modul de prezentare, de profesionalismul artistilor, de diversitatea sonoră, de spectaculozitatea lucrărilor. Trei prime audiţii – una absolută semnată Anne Veismane. O foarte interesantă lucrare a Mayei Badian – românca stabilită în Canada, o capodoperă care aseară a a putul fi ascultată pentru prima dată în România, la 40 de ani de la crearea ei – Black Angels de George Crumb. Aranjamente pentru acordeon de Muffat şi Olivier Messiaen. Toate acestea au făcut ca abordabilul, popularul Astor Piazzola să nu mai pară atât de interesant. Concertul a fost un model care ar trebui urmat de organizatorii seratelor dedicate muzicii contemporane. Au putut fi ascultate 6 piese selectate exclusiv pe criterii valorice, în care nu am regăsit spectaculosul gratuit pus în slujba şocării spectatorului, ci spectaculosul şocant pus în slujba adevăratei arte. Sunt sigur că un astfel de concert face mai mult bine muzicii contemporane, mai mult bine publicului decât un întreg festival cu nenumărate manifestări în fiecare zi.

p.s. foto Mihai Cratofil (ICR).

Stagiunea Muzica la Palatele Brâncoveneşti ediţia a II a - la final.

S-au încheiat întâlnirile muzicale pe anul 2010 găzduite de Sala Scoarţelor a Palatului Mogoşoaia. Ultimul recital al stagiunii a fost şi cel mai agitat pentru că organizatorii au fost nevoiţi cu doar câteva zile înaintea evenimentului să găsească un înlocuitor pentru pianista Diana Spânu. Salvarea s-a numit Viorela Ciucur, un artist de un profesionalism exemplar. În doar trei repetiţii a reuşit versiuni solide ale unor creaţii chopiniene rar prezentate pe scenele româneşti şi de mare dificultate: Grand Duo Concertant pe teme din opera "Robert le Diable" de Meyerbeer şi Trio-ul op.8 în sol minor.
Viorela Ciucur a relaţionat exemplar cu violoncelista Maria Amarinei Oţeleanu şi cu violonistul Liviu Scripcaru. Acesta din urmă este un muzician format la Iaşi, care s-a stabilit în Portugalia, este solist al Orchestrei Metropolitane din Lisabona, Concert-maestru al Orchestrei de Cameră din Sintra, Profesor la Academia Naţională Superioară de Orchestră din Lisabona şi Profesor şi doctorand al Universităţii de Arte din Evora. Este un violonist cu o tehnică strălucitoare, cu un sunet amplu, un artist care se impune pe scene importante şi care din păcate în ţară cântă mult prea rar.
Oare ce a însemnat această Stagiune "Muzica la Palatele Brâncoveneşti" ediţia a II a?
La începutul anului prin sprijinul Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti ne-am bucurat de achiziţionarea noului pian de concert Essex, fapt esenţial pentru dezvoltarea muzicală a ceea ce a devenit un reper cultural. Au fost 13 seri muzicale magice, la care spaţiul palatului s-a dovedit a fi prea mic. Este impresionant şi îmbucurător să vezi la fiecare concert că lumea stă la coadă la muzică. Stă la coadă pentru a se bucura de întâlniri cu Chopin, Schumann sau Dimitrie Cantemir, mijlocite de artişti importanţi. În anul 2010, prin faţa acestui public minunat, fidel, au trecut: basul Pompei Hărăşteanu, pianiştii Ilinca Dumitrescu, Lucian Velciu, Ioana Maria Lupaşcu, percuţionistul Alexandru Anastasiu, formaţiile Imago Mundi, Anton Pann, Musica Viva, Studioul de Muzică Veche, Cvartetul Arcadia. Ediţia a II a a stagiunii de la Palatul Mogoşoaia, a căpătat în anul 2010, prin parteneriatele cu Institutul Polonez şi Institutul Cultural Român, anvergură internaţională. Au fost invitaţi muzicieni polonezi precum pianistul Piotr Szychowski sau mezzosoprana Alicja Węgorzewska-Whiskerd, dar au revenit pe o scenă românescă şi muzicieni români care au ales să se stabilescă în occident: pianista Luiza Borac sau violonistul Liviu Scripcaru.
Au fost seri care nu cred că se vor uita uşor.
Au fost seri care au infirmat teorii: ca aceea că românii nu iubesc muzica de cameră sau că din cauza ratingului nu poţi atrage parteneri media privaţi pentru recitaluri cu muzică de factură clasică. Poveşti...pe care sper să le infirmăm în fiecare an.
Ce va fi în 2011?
După ce vom trece de provocările bugetar-economice - recitaluri Liszt, Bartok, Enescu, Paderewski, concerte cu muzică veche românescă, recitaluri în care vor evolua laureaţii Concursului "Drumul spre celebritate", organizat tot la Palatul Mogoşoaia, pe scurt alte 12 seri de neuitat.

Stagiunea Muzica la Palatele Brâncoveneşti - Recital Luiza Borac - duminica 3 octombrie 2010, ora 17.

Cu greu poate fi descrisă atmosfera extraordinară a recitalului susţinut la Palatul Mogoşoaia de către pianista Luiza Borac. Sute de oameni s-au înghesuit să vadă o mare artistă care revine acasă cu sprijinul Institutului Polonez, instituţie care pe lângă faptul că promovează eficient muzica ţării pe care o reprezintă, ne ajută să ne recuperăm şi noi valorile.
Luiza Borac într-un mod genial a reuşit să îmbine în acelaşi recital temperamentele, gândirile, trăirile diferite exprimate muzical de doi piloni ai istoriei muzicii de la a căror naştere marcăm 200 de ani - Robert Schumann şi Frederic Chopin.
În concertul de la Palatul Mogoşoaia Luiza Borac a strălucit în interpretarea Scenelor de copii de Robert Schumann şi a integralei Studiilor chopiniene op.25. De asemenea a făcut un dar publicului şi a interpretat în primă audiţie în România o piesă recent descoperită a lui Robert Schumann - Ahnung ( Intuiţie), fiind prima pianistă care o abordează de la Clara Schumann.
Ce înseamnă arta interpretativă a Luizei Borac? O paletă incredibilă de culori, o logică a construcţiilor sonore, o tehnică dusă dincolo de perfecţiune, o ştiinţă a dozajelor şi efectelor. Şi mai presus de toate o mare dorinţă de a bucura publicul. Şi publicul a şimţit şi calitaatea artistică a Luizei Borac şi generozitatea ei - minute în şir a ovaţionat-o în picioare, dorind sincer ca această seară să se prelungească la nesfârşit.