Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

duminică, 22 iulie 2012

ATRIS ... FRANCE ... MAGNIFIQUE

Un public numeros a asistat sâmbătă la recitalul din cadrul stagiunii “Sunetul Muzicii” de la Castelul Peleş, atras fiind de ambianţa deosebită, de atmosfera extraordinară a fiecărui recital desfăşurat în sala de muzică a castelului, de frumuseţea repertoriului ales de duo-ul Atris, alcătuit din violonista Raluca Stratulat şi de pianista Adriana Toacsen. Acestea ne-au propus o incursiune în lumea melodiei, armoniei franceze din prima jumătate a secolului XX. Au răsunat sonate pentru vioară şi pian de Claude Debussy, Maurice Ravel şi Francis Poulenc.
A fost un recital în care am putut observa uimiţi extraordinara varietate a creaţiilor franceze într-un spaţiu temporal redus, deosebita valoare a unor creatori cu concepţii diferite, care s-au slujit de mijloace expresive diferite, dar au atins cote inegalabile. De un nivel foarte bun a fost şi interpretarea celor două artiste, violonista Raluca Stratulat şi pianista Adriana Toacsen dovedind odată în plus o extraordinară omogenitate, precum şi o profundă înţelegere a discursului muzical. Următorul episod al stagiunii Sunetul muzicii de la Castelul Peleş, va avea loc pe 18 august, atunci, de la ora 16, IConArts Trio, alăcuit din violonistul Simon Csongor, violistul Bogdan Eugen Cristea, bursier al Universităţii din Hamburg şi violoncelista Csilla Kecskes Aved studentă a universităţii din Zurich, vor interpreta lucrări de: Borodin, Compagnoli, Vladimir Cosma, Fučík, Lully, Mozart şi Telemann. Organizatori: Muzeul Naţional Peleş, ExcesMusic şi Radio România Cultural. Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul „Oportunităţi la tine acasă”.

duminică, 15 iulie 2012

O scrisoare...deschisa

Astazi am gasit o scrisoare trimisa de un PRIETEN. Era deja deschisa, cred ca avea avea mai multi... destinatari. Mai bine o cititi si voi si poate va exprimati cateva pareri. Scrisoare deschisa Dupa 10 ani... Am ajuns și la ediția cu numărul 10. Fiind vorba de o aniversare, mă întreb de ce, totuși, senzația pe care o am în fața unui număr rotund nu e chiar ceea ce așteptam. Proaspăt absolvenți, eu si Diana am pornit acest proiect dintr-o necesitate acută, încercată pe propriile persoane: lipsa comunicării dintre tinerii compozitori și interpreți de muzică nouă, lipsa posibilităților de a beneficia de cursuri serioase și complete în România (ca, de plidă, cele de la Darmstadt, unde am avut norocul să merg ca violist), care să ofere tinerilor muzicieni ocazia de a studia cu o varietate de profesori, din diverse zone ale lumii, căpătând, astfel, o perspectivă cât mai largă. Am pornit amândoi cu entuziasm, într-o perioadă când accesul la fonduri nerambursabile era aproape inexistent – fapt ce m-a determinat să mă orientez către clienții comerciali ai proaspetei mele firme de organizare de evenimente, și, treptat, am reușit să atrag de partea muzicii contemporane o serie de sponsori. Ei m-au ajutat să pornesc ceea ce-mi doream a fi un eveniment internațional, care să facă, în timp, o diferență în mentalitatea tinerelor generații de muzicieni. Și am beneficiat și de suportul prompt și necondiționat al unor artiști de valoare, precum Valentina și Dan Dediu, Octavian Nemescu, Ladislau Csendeș, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Godri Orban, Dorin Gliga, Marius Ungureanu, Emil Vișenescu, Mircea Tiberian, Mircea Ardeleanu și mulți, mulți alții, care, de-a lungul timpului, ni s-au alăturat. Nu am cuvinte suficiente pentru a le mulțumi celor care au crezut atunci în mine. Ne-am implicat în fiecare ediție fără ranchiună, fără favoritisme și partipris-uri, am investit resurse considerabile atât în extinderea constantă a proiectului (adăugând secții și discipline noi, apoi festivalul), cât și în deschiderea de cât mai multe oportunități pentru cursanți. Am colaborat cu toți cei care, din punctul nostru de vedere, puteau contribui la creșterea evenimentului și ne-am străduit să aducem din străinătate profesori din ce în ce mai influenți, mai apreciați, care să deschidă ochi și drumuri tinerilor români în curs de definire artistică. Am evitat, tocmai pentru că aveam multe exemple în jur care ne călcau pe nervi din punct de vedere al stilului de lucru, să ne promovăm pe noi, în mod direct, prin proiectul nostru. Din acest motiv, Diana nu a participat la nici un concurs, nu a primit nici o comandă , și nu a primit nici o diplomă din partea nici unui compozitor străin care a predat în cadrul cursurilor organizate de noi, chiar dacă a vrut să ajungă la cursuri și nu a reușit, pentru că avea atribuții organizatorice. Țin minte că primele ediții (până la cea de a 4-a) am fost singuri, eu și Diana, în tot ce a însemnat ICon Arts (intitulat, pe atunci, simplu, Cursurile de vară de muzică contemporană de la Breaza). Eram și director de proiect, și șofer, și traducător, și responsabil cu spațiile, ”centram și dădeam cu capul” zi-lumină, timp de 10 zile. La începutul cursurilor, în ziua când veneau cursanții și profesorii și trebuia să-i conduc, pe fiecare, la cazare, eram norocos dacă ajungeam la toaletă în timp util. De mâncat, nu se punea problema. Diana era fericită, că slăbea, în felul ăsta, la sigur,1 kg în fiecare ediție. Apoi veneau zilele de cursuri și concerte, când ne plimbam cu mașinile de la un capăt la altul al Brezei ca să ducem/aducem cursanții și profesorii la/de la spațiile de curs. Plus activități de PR, interviuri, relații cu participanții etc. (astea erau mai mult în curtea Dianei). Când am început să avem în jur de 130 de participanți pe ediție și deja acumulasem o experiență notabilă, am reușit să închegăm o echipă care să ne asiste. Tot atunci ne-am mutat la Sibiu și ne-am rebranduit, sub numele ICon Arts – International Contemporary Arts Festival. Au început să se deschidă liniile nerambursabile de finanțare și am început să aplicăm peste tot, dosare peste dosare, ca să obținem mai multe fonduri și să putem subvenționa cât mai mult din costurile care altfel ar fi revenit cursanților. Ne-am străduit să mărim salariile profesorilor invitați, premiile la concurs, am mărit numărul de burse, am început să chemăm interpreți tineri, special pentru festival, și ne-am străduit să nu procedăm ca ceilalți organizatori de festivaluri și să le oferim, contra prestației artistice, mai mult decât o strângere călduroasă de mână. Revin cu precizarea, agasantă poate, că festivalul nu l-am făcut nici pentru mine și nici măcar pentru Diana, care, dimpotrivă, profesional vorbind, a dedicat mai mult timp scrierii de proiecte decât compoziției. Am fost printre primii care au înțeles și s-au străduit să îi facă și pe alții să înțeleagă faptul că atunci când vrei să sprijini un tânăr artist, nu e suficient să-i oferi ocazia să cânte pe o scenă, ci că el trebuie plătit. De altfel, ăsta a fost motivul pentru care am inițiat programul ”Oportunități la tine acasă” – despre care cineva mi-a zis că sună a promisiune de campanie politică. Îmi pare rău, vă dezamăgesc, nu e nici o campanie, și fac asta pentru că sunt suficient de inconștient încât să cred că nu e nevoie să faci ceva doar pentru că e trecut în fișa postului...Nu mă plătește nimeni să susțin tinerii artiști, o fac pentru că vreau, cred că e necesar, pot să obțin resursele și... înainte de toate, pentru că prea puțini sunt cei care mai fac asta, în afară de mine. Și totuși. Au trecut 10 ani. Mă uit în jur și văd câteva ansambluri noi de tineri care și-au început cariera la cursurile de la Breaza/ ICon Arts. Văd interpreți și compozitori care s-au format acolo, și care au început să se miște, să conteze în mediul cultural. Văd artiști străini care vin la mine și-și oferă colaborarea pentru ICon Arts. Și totuși. Am senzația că ceea ce am încercat să clădesc – atitudinea de fair play, spiritul de colaborare între colegii de breaslă, toate lucrurile absolut necesare pentru o bună funcționare a unei societăți culturale, s-au pierdut undeva, pe drum. Dezamăgitor, pentru o generație de după anul 2000. Sigur, s-au închegat ansambluri, s-au format grupuri. Grupuri. Grupulete. Închise. S-au dezvoltat practici colaborative. Și colaborează. Între ei. Punct. Bilanțul studenților de anul acesta este interesant: avem participanți din Germania, Anglia, Bulgaria, Irlanda, Coreea, Liban, Finlanda, Noua Zeelandă, Republica Moldova...și prea puțini din România. Lucru îmbucurător pentru un festival internațional. Dar. Ce se întâmplă cu tinerii români? Faptul că ICon Arts, deși promovat oficial prin parteneriate media și publicitate, nu se regăsește nicăieri în mediul informal de comunicare al tinerilor bloggeri și facebook-iști și revistiști (scuzați licența, e asumată) din domeniu – direct interesați, în opinia mea..., mă face să mă întreb: am greșit eu undeva? E o întrebare deschisă, pe care o adresez tuturor celor care activează în branșă. În funcție de răspunsuri, voi decide dacă demersul meu mai este util, în această formă, cuiva. Și vă rog să fiți sinceri și critici. Cred că am ajuns la o anumită maturitate la care nu am nevoie de cuvinte frumoase, ci de obiectivitate. Sau subiectivitate, dacă vine argumentată. Și, în afară de asta, e vorba de timpul meu. Al nostru, de familie. Poate că e cazul, ca, după 11 ani, să revin EU la ”normalitatea” românească, și să-mi redirecționez banii și energia către proiecte profitabile. Și în rest, poate că Diana și cu mine merităm să ne luăm și o mică vacanță de vară. Începând cu 2013, dacă nu se sfârșește lumea. Al vostru, Sebastian Gheorghiu

sâmbătă, 14 iulie 2012

Seara franceză la Castelul Peleș

Duo Atris, alcătuit din violonista Raluca Stratulat şi pianista Adriana Toacsen va oferi un regal muzical francez.
Sâmbătă 21 iulie, de la ora 17, în sala de muzică a Castelului Peleș, vor putea fi audiate sonate de Claude Debussy, Maurice Ravel şi Francis Poulenc. Serata se înscrie în cadrul ediţiei a II a a Stagiunii „Sunetul muzicii”, organizată de Muzeul Naţional Peleş, ExcesMusic şi Radio România Cultural. Violonista Raluca Stratulat şi pianista Adriana Toacsen – Duo Atris, în 2003 au obţinut primul premiu – locul al II lea la concursul Mozart de la Cluj. Au urmat alte competiţii, alte distincţii, la concursul Beethoven de la Bucureşti, la concursul internaţonal de la Salonic – Grecia, la Concursul de interpretare din cadrul Festivalului muzicii maghiare, organizat de Centrul Cultural al Republicii Ungare. Au participat la mai multe ediţii ale Academiei IConArts, unde au studiat cu Ladislau Csendes. Până în prezent au susţinut recitaluri la Bucureşti, Cluj, Satu Mare, Ploieşti, Târgovişte, Piteşti, dar şi în Belgia şi Statele Unite ale Americii. Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş, tel. 0244310 918, interior 129 – secţia Relaţii publice sau completând un formular pe site-ul http://peles.ro/. Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul „Oportunităţi la tine acasă”. Parteneri media: Port.ro, Liternet.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural, B 24 FUN, Muzica bună.ro, Zile şi Nopţi.