Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

luni, 8 aprilie 2013

Laureatii Concursului „Drumul spre celebritate” editia a III a cântă la Castelul Peleș



În cadrul celei de-a treia ediții a Stagiunii Sunetul Muzicii, în sala de muzică a Castelului Peleș, sâmbătă 20 aprilie 2013, de la ora 17, vor evolua laureații Concursului “Drumul spre celebritate”.

Muzicieni tineri, talentați, extrem de valoroși, care au trecut probe de foc la competiția amintită, fiind selectați de jurii alcătuite din peste 800 de spectatori și profesioniști, vor interpreta opusuri de Rossini, Puccini, Beethoven, Schumann, Popper și Chopin. Cu siguranță vă vor încânta prin arta lor laureații ediției a III a a Concursului “Drumul spre celebritate”: soprana Rodica Vica, pianista Maria Diana Petrache, violoncelistul Mircea Marian și Cvartetul Eufonia din Cluj.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş, tel. 0244310 918, interior 129 – secţia Relaţii publice sau completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-ii-editia-a-iii-a/

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă” şi Asociaţia Cultural Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Port.ro, Observator cultural, Senso TV, Tango, onlinegallery.ro, muzicabuna.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu