Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ritm si energie la Castelul Peles

Sâmbătă 21 septembrie vizitatorii Castelului Peleş au putut fi martorii unui eveniment inedit, spectaculos, care cu siguranţă le va rămâne întipărit în memorie.

Cei care au umplut până la refuz sala de muzică a castelului s-au putut bucura de sonorităţi inedite, emise de câteva zeci de instrumente interesante, au putut urmări tineri entuziaşti şi un maestru de talie internaţională. Ritm, energie, noutate au fost ingredientele acestui recital susţinut de Icon Arts Percussion Group, recital inclus în cea de-a treia ediţie a Stagiunii Sunetul muzicii, eveniment organizat de ExcesMusic, prin programul Oportunităţi la tine acasă finantat de Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din România, Radio Romania Cultural, Muzeul National Peles şi Asociatia Pro Valores.

Condus de Mircea Ardeleanu – artist recunoscut pe plan internaţional, ansamblul înfiinţat la Sibiu în anul 2009, din cursanţi ai clasei de percuţie din cadrul Academiei de vară ”ICon Arts”, este alăcuit din studenţi ai Academiei « Gheorghe Dima » din Cluj sau ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti: Alexandra Chira, Irina Rădulescu, Kiss Levente. Programul a fost deosebit de interesant, călătoria sonoră ne-a purtat în universuri imaginate de Theo Lovendine, Keiko Abe, Steve Reich, Mark Glentworth, Constantin Râpă, Peter Szeghö, Eckhard Kopetzki şi Eduardo Soto Milan.
Foarte spectaculoasă alternanţa dintre piesele interpretate la diferite instrumente de percuţie: melodice, membranofone, metalofone sau idiofone, cu piese în care muzicienii îşi foloseau propriile corpuri ca instrumente complexe, generatoare de ritm şi energie.
Nu întâmplător ICon Arts Percussion Group anul trecut a fost invitat de catre Drume Tide Percussion Center din Beijing să susţină un turneu educativ în Republica Populară Chineză, peste câteva zile va pleca în Elveţia, iar în luna mai a anului viitor va susţine o serie de concerte în Mexic.

Următorul concert din cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii de la Castelul Peles va avea loc pe 5 octombrie de la ora 17 şi va fi susţinut de un ansamblu cu o vechime de 150 de ani, Corul Bisericii Cetate din Cisnădie, condus în prezent de organistul Remus Henning.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu